EL SI MAREAVenise cu trenul de 12. Naucit de caldura si de aglomeratia din tren, s-a indreptat agale pe poteca din spatele garii, spre motel. Era al saselea an consecutiv de cand venea la mare fara EA. De sase ani, venea in aceeasi zi, cu acelasi tren aici, la mare. Fara nicio intrebare, receptionerul motelului i-a inmanat cheia aceleiasi camere, unde statuse prima oara cu EA, camera mica de la etajul II, cu vedere la mare. Putinul bagaj pe care-l avea, o valijoara scorojita de vreme, a desfacut-o fara sa se grabeasca, ca si cum ar fi avut tot timpul din lume. Un costum negru, nepurtat, o camasa alba imaculata, o cravata si o pereche de pantofi tot negri, lacuiti, le-a aranjat frumos pe pat , apoi, cuprins de nostalgie s-a uitat de jur-imprejur. Camera LOR…Uite patul unde au petrecut prima noapte de dragoste, uite ferestrele vesnic murdare, acoperite cu o perdea de catifea visinie, uite icoana din perete la care s-au rugat fierbinte sa sfinteasca dragostea lor, uite si petele de tantari ucisi pe perete… I-a inflorit un zambet amar in coltul gurii…unele lucruri au ramas aceleasi, nici dragostea lor n-a murit, doar EA nu mai e, pentru ca marea i-a luat-o de langa el. Nu era suparat, si nici furios, era doar resemnat, resemnarea omului hotarat sa incheie socotelile cu viata. Si unde altundeva putea s-o faca, decat aici, langa EA, aici o pierduse, aici o va regasi.
A iesit din motel si s-a indreptat agale pe plaja, pentru o ultima plimbare in asfintitul rosu-sangeriu al zilei . Mergea cu ochii infipti in nisipul de pe plaja; barbat aflat in floarea varstei, grizonat, n-a observat fetitele vesele care i-au facut cu ochiul, imbiindu-l din priviri sa le urmeze. N-a vazut nici cuplurile de indragostiti imbratisati, care radeau in sinea lor de acest om ciudat care se plimba singur pe faleza, n-a observat nici copiii supravegheati bland de privirile parintilor…Copiii LOR pe care nu i-au avut niciodata…o fata si un baiat, carora le gasisera si numele. Furat de franturile de amintiri n-a auzit nimic in jurul lui. S-a dezmeticit abia cand o fetita l-a tras de maneca paltonului. A revenit cu picioarele pe pamant cand fetita, speriata, cu ochii negri ca ciresele coapte, a ingaimat ceva, aratand spre mare. Atunci a privit valurile inspumate, si a vazut copilul, luptandu-se sa scape din inclestarea lor de fier. Habar n-avea cand s-a trezit in mare, misca bratele spasmodic , fara voia lui. Isi inchipuise ca la ultima intalnire cu marea, aceasta va iesi victorioasa, nicidecum ca se va lupta sa iasa la suprafata, sa salveze un pui de om… Secundele s-au transformat in minute, minutele in ore, orele in zile, in ani, in secole. A simtit copilul cum se incolaceste in jurul lui in marea inspumata, si brusc euforia l-a cuprins ca el era speranta de viata a unui om. N-avea timp sa reflecteze la ironia sortii, a inotat cu puterile inzecite pe care le capatase. Pe mal, lumea se adunase, gesticulau, cativa s-au repezit inaintea naufragiatilor sa-i scoata pe cei doi din mare. Au rasunat ropote de aplauze cand copilul, teafar dar speriat a ajuns din nou in bratele parintilor. Nici n-au observat cand salvatorul, uitat de toti, s-a aruncat din nou in mare. Stia ca altadata nu va mai avea curaj, nu va mai putea sa se intoarca la motel, sa-si puna costumul pregatit cu atata grija, sa ia micutul EI portret sa-l sarute pentru ultima oara. Nu voia decat ca trupul sau sa se odihneasca langa trupul , niciodata scos din mare, al EI .
Doua zile mai tarziu cadavrul lui s-a agatat in plasa unor pescari din partea locului. Dumnezeu ii refuzase ultima dorinta de sinucigas.